Prostituţia gecii de piele

Va mai aduceti aminte clasica geaca de piele, simbol al culturii rock, purtata de oameni care doreau sa se diferentieze de alte categorii sociale, oameni care ascultau o muzica mai putin digerabila si care reprezentau imaginea rebeliunii, violentei? Precum ne-am obisnuit zi de zi în ultimul secol, înca un simbol definitoriu al muzicii rock se destrama, în încercarea nebuna de globalizare a modei, a vestimentatiei.
“The leather jacket” a fost asociata în anii‘80-’90 cu starurile rock, cu pasionatii de motociclete, cu proscrisii si cu politistii americani. Prima geaca de piele pentru motoristi a fost creata în 1928, cu 40 de ani înaintea lui Harley Davidson, de catre Irving Schott, sub denumirea de “Perfecto”. Geaca aceasta, dura, durabila si impozanta a fost imediat preluata si a creat o noua generatie, generatia “bikerilor”, care, la rândul sau, a creat un nou stil de viata: aventura, adrenalina, libertate, curaj si pericol. De aici, mai departe, catre filme memorabile precum “Easy Rider” si “Wild One”, si catre trupa heavy-metal preferata a bikerilor de pretutindeni, Judas Priest.

Între timp, tot mai multe fete cântarete de muzica disco au furat geaca de piele prin anii‘80, precum Cindy Lauper si CC Catch, transformând-o într-un accesoriu cool si electrizant. Trebuie precizat ca în tot acest timp, geaca a ramas în continuare un accesoriu definitoriu pentru muzica rock, desi ea devenise chiar apanajul persoanelor gay care agatau “barbateste” prin baruri.

Dar toata aceasta tranzitie nu jusifica transformarea ultima si degeneranta a secolului XXI: universalizarea gecii de piele, împrumutarea acesteia de catre categorii de persoane al caror nivel de civilizatie este mult scazut.

Nu-mi pot explica sub nicio forma aceasta prostitutie care face din geaca de piele un accesoriu “la moda” pentru categorii de persoane de calitate îndoielnica precum staruri pop, pitzipoance, manelisti si tarani.

Si daca barbatii adopta moderat aceasta moda, femeile însa sunt înnebunite dupa geaca de piele, care, de cele mai multe ori se transforma în geaca de vinilin (pe care o purta si dragul de “Adelin”).

Accesorizata cu strasuri, tocuri, gentute, bluze roz si jeans cu sclipici, faimoasa geaca de piele, care pastreaza in minimalismul ei elementele definitorii ale gecii rock, a coborat de pe catwalkul Hollywoodian pe strazile din Bucuresti. Din Dorobanti pe Lipscani, din Magheru pe Colentina si din Dristor in Pantelimon.

Urasc in primul rand universalizarea unui concept, sa zicem, fara falsa modestie, elitist. Urasc ca noile geci stranse pe trup pastreaza acelasi design ale fostei geci de piele pentru motoristi, urasc schimbul cultural pe care il opereaza la nivel de perceptie si urasc ideea ca tot ce as avea eu trebuie sa aiba si altul.

Orice produs care devine accesibil unei categorii foarte largi de oameni este un produs care-si pierde definitiv valoarea. Orice produs care poate fi asociat cu mii de alte produse isi pierde identitatea. Iar aici este vorba, nu neaparat de produsul in sine, ci de asocierea sa cu un alt stil de viata decat cel practicat pe vremuri. E ca si cum am da o alta definitie cuvantului de identitate sau, mai rau, ca si cum am inlocui acest cuvant cu altul nou.

Dar cum kitschizarea României este un proces început de mult timp si care prinde radacini tot mai puternice din lume, ne vedem nevoiti sa renuntam si la piele, sa ne retragem si din barurile rock, lasand loc unui fenomen nociv: globalizarea spiritului si a ideilor. Astept momentul in care tricourile cu trupe black si crucile intoarse vor deveni o moda peste tot in lume.