Rockul de acasă

Nu voi comenta foarte mult albumul de debut al trupei protejate de Joey DeMaio (Manowar), care a cântat în urmă cu câteva zile la Bestfest, prefer să comentez descrierea delicioasă pe care trupa şi-o face pe Myspace. În acest fel, şi voi, şi eu, vom putea cunoaşte HolyHell.
Prima frază pe Myspace sună cam aşa: “Combining angelic operatic female vocals with demonic thunderous metal riffs, HolyHell is something new and unexpected in the world of heavy music”. În primul rând, HolyHell, trupă înfiinţată în 2005, nu poate fi ceva nou şi neaşteptat, de vreme ce o mulţime de alte trupe de power metal symphonic o precede: Angra, Avantasia, Blind Guardian, Dark Moor, Fairy Land, Kamelot, Lunatica, Nightwish, Stratovarius.. În al doilea rând, sound-ul comun al albumului de faţă nu poate avea pretenţia unui “nou început”. Îl pot asculta cu plăcere doar cei puţini pretenţioşi pentru că, deşi sunetul său se doreşte a fi serios, magistral, simfonic, singurul element solid din instrumentaţie nu este orga sau vocea, ci ghitara+tobele. Mergând mai departe cu descrierea aş spune că niciun artist deştept din vremurile noastre nu va spune că aduce ceva nou. El e conştient că s-au cam epuizat toate şansele de a împinge rockul la limita sunetelor şi compoziţiilor, poate doar dacă zgomotul devine aşa evoluat încât să nu se mai audă. Pioneri, din păcate (dar este realitatea), nu mai există acum, poate doar combinaţii strălucite de elemente din jocuri inventate până acum.

“Unlike the myriad of female-fronted metal music acts that have appeared on the scene, HolyHell presents a new sound without any pretenses, bolstered by the vision and the talents of the latest female sensation to hit the metal scene, vocalist Maria Breon”. Îmi place cuvântul ăsta pretenţios, miriadă.. Băieţii ăştia au găsit în valurile spumegânde amuleta de aur, mai precis pe splendita Venus, aka Maria Breon. Că arată bine, ok, poate fi o senzaţie.. Că are voce extraordinară e deja prea mult spus. Nu contest că ar avea voce, o are, dar este una comună. Pe “HolyHell” exerciţiul nu se prea simte, fiind vorba mai degrabă de şir uniform de sunete aşişderea, fără joaca aceea a solistului stăpân pe propria voce, care ştie că poate face mai tot ce vrea cu ea.. Mai mult, la noi în România, când au deschis pe Manowar, o prietenă de-a mea care o asculta observase o discrepanţă între mimica buzelor şi efortul ce ieşea din piept, şi, uitându-se mai atent în capătul scenei, a zărit o blondă care cânta de foc..Se poate să fie, în acest caz, frumoasa Maria numai o prezenţă, şi nu o voce.

“A classically trained singer possessing a unique and powerful voice, Breon is destined to become the new queen of metal”. Singura dovadă de clasic pe care Maria v-o poate oferi este pe piesa “Armagheddon”. Mai încolo, întregul album prezintă o voce power metal, antrenată, desigur..

“The look and sound of the band was influenced by Breon’s innate curiosity about the human condition, the eternal struggle between good and evil, heaven and hell, darkness and light that affects the internal conflicts we experience as human beings”. Probabil din viziunea atotcuprinzătoare a Mariei izvorăsc “Prophecy”, “Mephisto”, “Apocalypse” şi “Armagheddon”. Numai că tocmeala de acasă nu e ca cea din târg. Titlurile pot releva lupta bine-rău/întuneric-lumină, numai că power metal cu mesaje religioase rămâne o combinaţie a la “Don Café Mixes”. Nu este o regulă generală, vorbesc doar de trupa de faţă căreia nu-i reuşeşte acest lucru. Compoziţia uşor digerabilă şi veselă a soundului power, nu se prea pupă cu solemnitatea şi sobrietatea luptei între îngeri şi demoni. De obicei îi şade mai bine la compozitorii clasici sau în black metal. Uneori îi şade foarte bine la românii noştri Celelalte Cuvinte pe aceleaşi “Armaghedon” din 1994.

Şirul prezentării continuă serios şi foarte dedicat minunii ce se află “HolyHell”, al cărei nume este plin de umor pentru că ne aduce aminte de feţele mirate ale actorilor din filmele americane. Ce iese de pe acest album nu sună rău, nu deranjează urechii.. Compoziţia în sine este bine gândită. Numai că nu am reuşit să nominalizez o piesă care să aibă acel ceva, special, care să mă facă să delimitez HolyHell de alte trupe de gen. Şi nu înţeleg, şi nici nu voi înţelege, de ce unii artişti se încăpăţânează să umple coperta albumului cu 12 titluri, când esenţa creaţiei se rezumă la 5 piese. Cum nu înţeleg nici artiştii pop de la noi care încarcă albumele de remixuri şi supraremixuri..Fiţi sinceri oameni buni, atât aţi putut, atât este, dar este valoros în puţinătatea sa..

NOTA: 6

PUNCTE FORTE: Instrumentaţia

PUNCTE SLABE: Vocea, concepţia