Un suflet s-a stins, o legendă a rămas: Michael Jackson!

iunie 26, 2009 at 8:58 pm (Informaţii proaspete) (, , , , )

MichaelJacksonMillen_smProbabil vă întrebaţi ce caută pe un blog de rock ştirea că Michael Jackson nu mai e printre cei vii. Mai ales că programele tv au vuit, mai ales că ziarele au consumat mult tuş pe subiectul ăsta, mai ales că multe site-uri au crăpat de atâtea cereri. Nu se poate să nu omagiez destinul unui personaj fenomen, unui artist irepetabil, unui nume ce stă pe buzele tuturor oamenilor, indiferent de rasă sau naţionalitate. Am crescut cu Jackson, mă speriau ăi mai mari când vorbea nenea ăla la “Thriller”, pe începutul piesei. Pentru mine, pe vremea aia, Jackson era cel mai rău. Who’s bad? Michael e..Şi nu mai zic de Macaulay care imită ghitara pe “Black and White”. Nu mai amintesc “Dirty Diana” şi “Billy Jean”, piese strălucite care nu vor muri vreodată. Cu o voce răsunătoare şi un stil de dans inconfundabil, Jackson a avut muzica de când a dat ochii cu lumea, a creat un sistem muzical cu care au rezonat şi vor rezona multe generaţii. Legătura sa cu rockul a fost evidentă mai ales în prima parte a carierei sale artistice, când colabora cu Slash, Van Halen şi Brian May. Câteva nume  importante din rock i-au făcut deja omagiul:

Alice Cooper: “Michael Jackson a influenţat la fel de uşor ca James Brown, iar asta spune multe.  L-am avut pe actorul Vincent Price în comun. L-am folosit pe ‘Welcome To My Nightmare’ în 1975, şi Michael mai târziu pe ‘Thriller’. Nimeni nu se mişcă ca el, este într-adevăr Regele Muzicii Pop”.
Chris Cornell: “Eram pe drum către Berlin şi la 1 dimineaţa am auzit vestea. Îmi amintesc că aveam şase ani când am văzut JACKSON 5 pe televizorul nostru alb-negru. Superstar la 12 ani, ce chestie! Era magic! Din îmtâmplare am înregistrat şi aranjat piesa ‘Billie Jean’ şi am rămas impresionat de reacţiile pe care le trezeşte în public. A fost un mare talent, dar a fost înţeles greşit”.

VAN HALEN ghitaristul Eddie Van Halen: “Sunt şocat; la fel cum, în mod sigur este toată lumea, la aflarea unei astfel de veşti. Am avut plăcerea să lucrez cu Michael pe albumul  ‘Beat It’ în 1983, şi păstrez una dintre cele mai frumoase amintiri. Ne va fi dor de el!”

QUEEN ghitarsitul Brian May: “Greu de ştiut ce să spun în aceste momente. Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat în turneul pe care-l pregătea…Numărul de zile de turneu în Anglia erau o nebunie. Am simţit că e imposibil, dar totuşi m-a şocat dispariţia sa bruscă. Foarte trist..Îmi amintesc când era tânăr şi venea să ne vadă în turneu prin America, iar cu Freddie Mercury a devenit prieten foarte bun. Atât de bun încât au înregistrat câteva piese acasă la Michael, care nu au fost făcute publice. Michael a auzit pentru prima dată piesa ‘Another One Bites the Dust’ şi ne-a zis că facem o mare greşeală dacă nu o lansăm ca single.

 POISON toboşarul Rikki Rockett: “Michael Jackson — mare pierdere!!! Cuvintele geniu şi muzical sunt folosite în aceeaşi propoziţie prea des. Nu este şi cazul lui Michael Jackson. Expresia sa muzicală nu va dispărea, la fel ca şi inspiraţia.

slash-jackson-gal-431

Imaginea de idol, megastar, rege pop, contrastează cu sufletul chinuit care a fost pe tot parcursul vieţii. Ce nu a avut în spatele scenei, a disimulat cât a putut când se urca pe ea. Molestat de tatăl său în copilărie, operat pentru a deveni din negru în alb, acuzat de pedofilie şi cu datorii de 500 de milioane de dolari, Michael nu şi-a construit o viaţă tocmai frumoasă. Dar departe de toate deciziile sale greşite, a încercat să găsească un echilibru. A fost un fenomen mediatic atât prin stilul muzical cât şi prin deciziile excentrice care i-au umplut viaţa. Şi-a făcut ferma Neverland,  a făcut un copil cu o mamă-surogat, a umblat cu măşti pe faţă şi s-a glumit pe faptul că i-a căzut nasul.. Probabil că moartea a fost cea mai bună călăuză, pentru că nu se ştie cum ar fi reuşit să surprindă fanii cu concertele pe care le pregătise în Londra în luna iulie. Poate ar fi scârţâit, poate s-ar fi râs de el, aşa ni-l vom reaminti pentru totdeauna tânăr şi sănătos. Cum, de altfel, ar fi şi meritat să fie…Until we meet again Michael, vă ofer un cover spendid după “Billy Jean”:

http://www.youtube.com/watch?v=WNTfzyknnRA

Permalink 3 Comentarii

Summer means..

iunie 20, 2009 at 10:04 am (Viaţă de rocker) (, , , , , )

Robert Plant (Led Zeppelin)

robert_plant

Janis Joplin

cacalJim Morrison (The Doors)

jimMorrison

Hendrix_Jimi_300.jpg

Jimmy Hendrix

Permalink Scrieti un comentariu

Faith no More în Romania, pe 15 august

iunie 5, 2009 at 9:13 am (Informaţii proaspete) (, , , , , )

fnmDupă cum bine se ştie de ceva zile, trupa care a rupt gura targului cu piesa “Easy”, vine de concertează şi la noi pe 15 august la Sala Polivalentă. Vocea lui Patton este o experienţă unică, de aceea ar fi păcat să rataţi un astfel de eveniment.

Biletele pentru concertul Faith no More pot fi achiziţionate la preţuri de 120 ron (fără loc) şi 150 ron (cu loc) în perioada 1 iunie – 10 iulie, de la magazinele Diverta şi de pe site-ul ticketpoint.ro. După data de 10 iulie, preţurile biletelor vor fi majorate, la 150 ron fără loc şi la 180 ron cu loc.

Faith no More va lansa albumul “The Very Best Definitive Ultimate Greatest Hits Collection” pe 8 iunie în Marea Britanie, prin  Rhino Records. Setul de două cd-uri conţine cele mai bune hituri ale trupei plus raritaţi.
Trupa a repetat pentru prima dată în ultimii zece ani pe 4 martie, potrivit declaraţiilor basistului trupei, Billy Gould. Ghitaristul Jim Martin nu s-a implicat în proiectul de reuniune şi va fi înlocuit de Jon Hudson, care a cantat cu trupa în perioada cand se produsese despărţirea de Martin.

Mai jos vă ofer programul complet al turneului, poate vreţi să vă plimbaţi cu ei, plus hitul care a adus Faith no More pe buzele tuturor:

Iun. 10 – Marea Britanie Brixton Academy Londra

Iun. 12 – Marea Britanie Download Festival Donington Park
Iun. 13 – Olanda Greenfield Festival Interlaken

Iun. 14 – Italia  Rock in Idro Milan
Iun. 16 – Germania Kindl-Buhne Wuhlheide Berlin
Iun. 19 – Austria Nova Rock Festival Nickelsdorf

Iun. 20 – Germania Hurricane Festival Eichenring Scheeflel
Iun. 21 – Germania Southside Festival Neuhausen ob Eck, Tuttlingen
Iun. 22 – Germania Jahrhunderthalle Frankfurt

Iun. 24 – Finlanda Kaisaniemi Park Helsinki
Iun. 25 – Norvegia Hove Festival Arendal

Iun. 27 – Suedia Peace and Love Festival Borlange

Iun. 29 – Rusia B1 Club Moscow
Iun. 30 – Rusia Jubileeny St. Petersburg

Iul. 01 – Letonia Dream Factory Riga
Iul. 03 – Danemarca Roskilde Festival Roskilde

Iul. 04 – Polonia Heinekin Open’er Festival Gdynia

Iul. 05 – Finlanda Ruisrock Festival Turku

Aug. 08 – Portugalia Sudoeste Festival Zambujeira do Mar

Aug. 14 – Spirit of Burgas Burgas Bulgaria
Aug. 15 – Bucureşti Sala Polivalenta Romania
Aug. 16 – Ungaria Sziget Festival Budapest
Aug. 17 – Cehia Tesla Arena Prague
Aug. 20 – Belgia Pukkelpop Festival Hasselt

Aug. 21 – Olanda Lowlands Festival

Aug. 22 – Germania Highfield Festival Erfurt

Aug. 23 – Germania Area 4 Festival Oberhausen

Aug. 29 – Franţa Rock en Seine Paris

Sep. 01 – Israel Fair Trade and Convention Centre Tel Aviv

Line-up: Mike Patton (voce), Gould (basist), Mike “Puffy” Bordin (toboşar) şi Roddy Bottum (clape).

Permalink 1 comentariu