Guns’ pe coloana sonoră a noului film Tim Burton
Axl Rose şi a lui “Chinese Democracy” a intrat pe coloana sonoră a noului film semnat Tim Burton, simplu intitulat “9″. Vă invit să vă faceţi o părere urmărind trailerul de mai jos:
“Sunt artist pentru că politica e o artă”, sâc !
Ieri am venit pe tren către casă, ca tot omul, şi ca să nu mă plictisesc, mi-am luat “Dilema Veche” şi “Caţavencu”. M-a amuzat pagina care deschidea Dilema cu Voronin caricaturizat în stilul Mickey Mouse, Domnitor, personaj Caragiale, Batman, nazist…şi mai ales, un comentariu în Caţavencu, de nota 10: ” Tradiţionalul bour de pe stema naţională a fost înlocuit de capul de bou al lui Voronin”.
Aşa, încet am ajuns şi pe ultima pagină a “Dilemei” unde mi-a atras atenţia un interviu cu idolul meu din ultima vreme, Theodor Paleologu. Titlul articolului, care deschide şi postul meu, m-a determinat, cum era şi firesc, în penibilul lui, să citesc mai departe. Toată stima pentru Andra Rotaru care a pornit acest interviu fără false pudori, sincer şi foarte la obiect. Articolul trece prin activitatea sa profesională de ambasador al Islandei şi Danemarcei şi, “pentru că avea timp”, şi de profesor; prin ajungerea sa în politică pentru că “este o artă” cum zicea şi Nero, şi pentru că, atunci când îşi doreşte ceva, acest domn citeşte despre un anumit domeniu şi apoi activează în el ca un adevărat profesionist (se vede şi activitatea sa la cârma Culturii, care există teoretic, dar lipseşte în practică). Trecem peste “aerele” domniei sale de mare intelectual, total opuse distincţiei unui intelectual care îşi afişează mai degrabă modestia, şi ajungem la penultima întrebare, care, deşi pare pusă ca parul între curci, are o mare valoare.
Andra Rotaru, după o serie de întrebări menite să-l determine pe acest domn să-şi facă elogiul, face următoarea schemă: ” Ce aţi spune dacă fiul dvs. ar fi un adolescent emo?”. Iar răspunsul acestui om plin de profesionalism, la o întrebare-capcană, foarte bine venită, este: “Eu cred că un om care are propria lui consistenţă interioară nu se lasă dus de fenomene de modă. Din fericire, până acum, băiatul meu e foarte pe placul meu, e independent în felul lui de a gândi, e interesat de lucruri pe care şi eu le găsesc interesante, îi place să-şi pună costum şi cravată, îi place să meargă la recepţii diplomatice, m-a reprezentat în unele situaţii când nu mă puteam duce- am toate motivele să fiu încântat de el”.
Imaginaţi-vă, băiatul lui are 14 ani, nu este emo deocamdată (dar nu se exclude posibilitatea de a deveni, deci omul nu e xenofob), îi place să se îmbrace la costum şi să meargă la recepţii. Foarte interesant, dar dacă încă nu e emo, îl sfătuiesc să devină, că e mult mai deprimant să fie un mic diplomat cu cravată decât un tip sentimental.
Cum se joaca presupusii organizatori cu noi..
Organizatorii Festivalului Bucharest Rock Arena, doi frati israelieni, au dat bir cu fugitii dupa ce anuntul ca celebra trupa de rock AC/DC va concerta la Bucuresti s-a dovedit a fi o minciuna. Banii stransi din vanzarea primelor 8.000 de bilete, 250.000 euro, nu au apucat sa fie incasati de cei doi si vor fi returnati cumparatorilor.
Un comunicat al reprezentantilor celebrei trupe de rock AC/DC a dezumflat balonul creat in jurul Festivalului Bucharest Rock Arena, care urma sa aiba loc la sfarsitul lunii mai, dar care a fost anulat: “Organizatorii din Romania au prezentat fals faptul ca AC/DC va participa la Festivalul Bucharest Rock Arena”. Mai mult, reprezentantii trupei au negat ca ar fi avut vreo discutie despre acest concert. Imediat dupa anunt, pagina de internet a festivalului a devenit inaccesibila. Tot ce se mai poate gasi la adresa respectiva este un anunt negru pe alb, din partea organizatorilor: “Bucharest Rock Arena se amana pana la o data care va fi comunicata ulterior. Motivele amanarii sunt de natura organizatorica si vor fi comunicate in detaliu in urmatoarele zile. Mentionam faptul ca Bucharest Rock Arena NU se anuleaza, ci doar se amana”.
Firma organizatoare a festivalului se numeste PlayCool SRL si a fost infiintata pe data de 16 martie anul curent, iar festivalul urma sa aiba loc intre 30 si 31 mai. Evenimentul a fost anuntat cu mare valva, ca unul de anvergura care urma sa se desfasoare la kilometrul 15 al Autostrazii Soarelui, pe o suprafata de peste 20 de hectare. Capul de afis urma sa fie trupa AC/DC. Reprezentantii PlayCool, fratii israelieni Eran si Moti Douchan, au dat bir cu fugitii, nemaiputand fi contactati nici macar de partenerii lor din Romania, firma One Event, care s-a ocupat de contractarea trupelor romanesti care ar fi urmat sa cante la Bucharest Rock Arena. “Am aflat cu stupoare in seara zilei de 14 aprilie 2009 ca AC/DC nu are programat un concert la Bucuresti, moment in care am adus la cunostinta oficial acest fapt opiniei publice”, scriu reprezentantii One Event intr-un comunicat. Firma romaneasca este cea care a descoperit minciuna celor doi israelieni, dupa ce i-a contactat pe agentii trupei AC/DC.
Intr-o saptamana de la punerea in vanzare a biletelor pentru festival, s-au cumparat aproximativ 8.000 de bilete in valoare de 250.000 euro, spun reprezentantii librariilor Diverta, care s-au ocupat de vanzarea biletelor prin firma Ticket Point. Preturile biletelor variau intre 100 si 800 lei si urmau sa fie puse in vanzare 70.000 de bilete, aceasta fiind capacitatea maxima a festivalului. Astfel, in buzunarele celor doi israelieni ar fi putut intra aproape 3 milioane de euro. Spre ghinionul lor, firma Ticket Point nu a aprobat transferul banilor incasati din primele bilete vandute, ci doar o plata initiala de 10.000 euro pe care intentioneaza sa o recupereze in justitie. Cei care au cumparat bilete pentru Festivalul Bucharest Rock Arena isi pot recupera banii integral in librariile Diverta sau pe pagina de internet ticketpoint.ro.
@ EVENIMENTUL ZILEI
Prostituţia gecii de piele

Nu-mi pot explica sub nicio forma aceasta prostitutie care face din geaca de piele un accesoriu “la moda” pentru categorii de persoane de calitate îndoielnica precum staruri pop, pitzipoance, manelisti si tarani. Si daca barbatii adopta moderat aceasta moda, femeile însa sunt înnebunite dupa geaca de piele, care, de cele mai multe ori se transforma în geaca de vinilin (pe care o purta si dragul de “Adelin”). Accesorizata cu strasuri, tocuri, gentute, bluze roz si jeans cu sclipici, faimoasa geaca de piele, care pastreaza in minimalismul ei elementele definitorii ale gecii rock, a coborat de pe catwalkul Hollywoodian pe strazile din Bucuresti. Din Dorobanti pe Lipscani, din Magheru pe Colentina si din Dristor in Pantelimon.Urasc in primul rand universalizarea unui concept, sa zicem, fara falsa modestie, elitist. Urasc ca noile geci stranse pe trup pastreaza acelasi design ale fostei geci de piele pentru motoristi, urasc schimbul cultural pe care il opereaza la nivel de perceptie si urasc ideea ca tot ce as avea eu trebuie sa aiba si altul. Orice produs care devine accesibil unei categorii foarte largi de oameni este un produs care-si pierde definitiv valoarea. Orice produs care poate fi asociat cu mii de alte produse isi pierde identitatea. Iar aici este vorba, nu neaparat de produsul in sine, ci de asocierea sa cu un alt stil de viata decat cel practicat pe vremuri. E ca si cum am da o alta definitie cuvantului de identitate sau, mai rau, ca si cum am inlocui acest cuvant cu altul nou. Dar cum kitschizarea României este un proces început de mult timp si care prinde radacini tot mai puternice din lume, ne vedem nevoiti sa renuntam si la piele, sa ne retragem si din barurile rock, lasînd loc unui fenomen nociv: globalizarea spiritului si a ideilor. Astept momentul in care tricourile cu trupe black si crucile intoarse vor deveni o moda peste tot in lume
Vin până la urmă AC/DC la noi
Celebra trupă rock AC/DC va concerta în cadrul festivalului Bucharest Rock Arena pe 31 mai, de la ora 21.00, anunţă organizatorii.
Celelalte Cuvinte, Viţa de Vie, AB4 şi Altar vor cânta la Bucharest Rock Arena, festival care va avea loc pe 30 şi 31 mai, la kilometrul 15 al Autostrăzii Soarelui şi care va fi organizat anual, începând cu această ediţie.
Conform site-ului oficial al festivalului, pe scenă vor mai urca Persona, Grimus, The Pixels şi The MOOod. Trupa internationala care va concerta pe data de 30 mai, în încheierea primei zile a festivalului, va fi făcută public ulterior.
Potrivit organizatorilor, în spaţiul dedicat festivalulului vor fi amenajate un camping, terase şi restaurante, peste 17.000 de locuri de parcare, corturi de prim ajutor şi 480 de toalete ecologice, care vor ocupa, în total, aproximativ 200.000 de metri pătraţi.
Spectatorii vor putea ajunge la festival cu autoturismele personale, dar şi cu autobuzele speciale ce vor circula pe ruta Dristor – Bucharest Rock Arena şi retur, în zilele de 30 şi 31 mai, între orele 14:00 şi 2:00.
Intrarea în perimetrul de spectacol se va face în fiecare zi începând cu ora 16.00, iar accesul în camping va fi gratuit şi se poate face începând cu 29 mai până pe 1 iunie, anunţă organizatorii, PlayCool şi One Event.
Biletele la festival, care au preţuri între 100 şi 800 de lei, pot fi achiziţionate numai sub formă de abonament pentru ambele zile ale festivalului şi sunt disponibile în reţeaua magazinelor Diverta şi pe www.ticketpoint.ro , la diferite categorii de preţuri, în funcţie de poziţia faţă de scenă.
@NEWSIN.RO
