Rockul de acasă

Deşi au trecut cinci ani, basistul Metallica se comportă tot ca la începuturi, ca şi cum astăzi ar fi din nou întrebat dacă vrea să se alăture celei mai valoroase trupe de trash metal. Trujjilo i-a povestit Christinei Fuoco-Karasinski cât de greu i-a fost să se adapteze cerinţelor trupei, mai ales când trebuia să înveţe un cântec cu 45 de minute înainte de concert: „Pentru mine este minunat să cânt părţile lui Cliff Burton, piese precum ‘Ride the Lightning’ şi ‘Master of Puppets.’ A fost o onoare să cânt pentru turneul de reuniune şi să disec toate părţile de bass şi ghitară, mai ales că Hetfield şi Hammet erau într-o fază în care îşi învăţau propriile cântece”.

Felicitări pentru cele patru premii Grammy. În acest punct al carierei tale, ce înseamnă ele pentru tine?

 Depinde de situaţie..Dacă eşti Milli Vanilli şi eşti nominalizat pentru şapte premii Grammy care apoi îţi sunt retrase, nu e cel mai plăcut lucru din lume. Dar este o onoare pentru că am lucrat din greu la acest album (Death Magnetic). A fost o experienţă pentru mine să stau alături de Hetfield şi Lars şi să-i ajut să compună cântecele şi să privesc procesarea. E ca şi cum aş merge la Conservator.

 Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat până acum?

 În Metallica apar multe detalii. Cineva ca James, cum se aude în fiecare cântec al lui, are pentru fiecare cuvânt, trei. E foarte organizat. Şi aceste detalii se aplică şi părţilor de ghitară, şi armoniilor sale vocale. Cel mai tare moment a fost acela când producătorul Rick Rubin ne-a pus să ne ridicăm şi să susţinem un mini concert în studio, imaginându-ne că vrem să impresionăm un public care nu ne cunoaşte, într-un mic bar sau într-o curte. Ne-am pliat. Lars şi James s-au întors asupra anilor foarte trash, poate de aceea pe noul album avem atât old school.

 Cred că ceea ce i-a mulţumit foarte mult pe fani este tocmai reîntoarcerea asupra rădăcinilor.

 Inevitabil. Am de-a face cu o provocare, dar în acelaşi timp e şi amuzant. Şi sunt parte din aceste cântece, le ştiu. Sunt momente când băieţii mă întreabă cum merge un ritm şi mă încântă să mi se spună „Care e nota? Cum facem asta?”.

 Cum ţi se pare că a crescut trupa faţă de acum şase ani când te-ai mutat cu ei?

 A crescut în multe feluri: Eu şi Kirk avem copii acum. Când am ajuns în Metallica prin 2003, nu eram însurat, nu aveam copii. Acum am o fată de doi ani şi un băiat de 4. E o mare schimbare. Când am ajuns în trupă eram băiatul din bulă. Mă concentram asupra pieselor, învăţam St. Anger. În afara familiei şi a muzicii, nu prea avem lucruri în comun. Suntem diferiţi.

 Familia călătoreşte cu tine?

Uneori, depinde. În timpul verii ne întâlnim în anumite locaţii. Soţia mea e din Franţa. Ne întâlnim în Franţa şi cu Kirk. Apoi zburăm în Italia şi ne întoarcem. Am petrecut mult timp în Europa anul trecut, din mai până în septembrie.

 Cum vezi viitorul Metallica? Mai aveţi un album în contractul Warner Bros., nu?

Nu prea ştiu detaliile tehnice. Vă pot spune doar că, la nivel creativ, cerul nu e limita. Pentru mine “Death Magnetic” a fost doar rampa, acum ne jucăm cu idei şi riffuri noi. E o secţiune de ritm pe care o construiesc cu Lars şi vreau s-o extindem. E minunat să cântăm ritmuri trash şi heavy. Lucrul cel mai bun la noi e că nu avem limite în ceea ce priveşte ideile muzicale. Unele trupe vechi nu-şi mai găsesc motivaţia şi urmează un scenariu tribut, cântând hiturile care i-a consacrat.  Noi nu putem fi aşa..

 Înţeleg că schimbaţi lista de piese în fiecare seară. Asta păstrează totul proaspăt.

Ne place să cântăm noile piese şi fiecare dintre ele este o provocare. Nu sunt uşoare şi ne place să le atacăm. Schimbăm lista petru că adăugăm şi piese vechi, nu le lăsăm să se facă uitate.