Rockul de acasă

Recunosc, cu ruşine sau nu, că nu am ascultat aceste două trupe dar hiturile lor îmi sunt cunoscute prin binecunoscutele mijloace media. Cu nume de animale exotice, cele două trupe au oferit un show autentic, fără a da impresia că se străduie ci firesc, reuşind să mă facă să înţeleg ce a însemnat pentru muzica rock perioada anilor ‘70, profund marcată de spiritul hard.

Intrarea în parcarea B de la Romexpo s-a făcut după cum au promis organizatorii, la ora 17, pe patru porţi şi într-o linişte nefirească pentru români, aproape occidentală. În incintă îşi făceau apariţia primii fani ai muzicii hard rock, cu binecunoscutele freze tip coamă, pantaloni de piele pe corp şi cămăşi descheiate, chinuindu-se cu căldura nemiloasă şi formând cozi la cele patru standuri de suc şi bere. Impropriu spus bere, pentru că numai eu ştiu că am venit de trei ori în trei ore să întreb dacă a ajuns în butoaie şi mi s-a tot spus că mai durează. Asta m-a enervat la culme pentru că ce înseamnă un concert rock cu coca-cola şi apă plată? Să fim serioşi..

Orice show de genul ăsta care adună trupe ce au vândut în întreaga lume 10 milioane de exemplare din trei sau patru albume se anunţă incendiar, dar în cazul de faţă a fost mai ales datorită căldurii dogoritoare care ne-a topit de-a dreptul…Evenimentul a fost deschis de Iris la ora 19.00 şi, deşi am recunoscut în repetate rânduri că nu îi diger foarte bine, faptul că lumea îi iubeşte a fost mai mult decât evident. Ce trupă în deschiderea a două trupe importante a mai iscat ropote de aplauze? La ” Floare de iris” s-a declanşat mult aşteptata ploaie de vară care a răcorit audienţa, au urmat ” Îngeri goi”, ” Strada ta ” şi ” Iris Maxima”.

Def Leppard, trupă obişnuită să adune la concert în jur de 10.000-20.000 de oameni, a reuşit să privească de-a lungul celor 8.500 de fani înfocaţi şi să deschidă showul cu multă energie pe piesa “Rocket” de pe mult-premiatul “Hysteria”.

Publicul era însă uşor chinuit, în principal datorită căldurii pe care o îndurase aşa că s-a trezit treptat, puţin câte puţin, la sfârşitul piesei ” Animal” când Joe Elliot a stabilit primul contact cu publicul spunând: ” How are you feeling? We are glad that we finally met”. Totodată a anunţat 15 minute de folk, eu şi ceilalţi din jur am înţeles că ar fi spus folk românesc şi ne gândeam deja să auzim vreun ” Negru Vodă” . A fost însă altceva, s-a cântat un cover de la piesa ” Wherever you go” , moment în care ghitariştii Phill Collen şi Vivian Campbell au înlocuit electricele cu acusticele.

De aici încolo hiturile “leopardului surd” s-au succedat pe bandă, începând cu ” Make love like a man”, ” Rock on” şi culminând cu ” Pour some sugar on me”, piesă la care cei doi ghitarişti, aflaţi de la începutul concertului în bustul gol, cântau alături de solist: ” I am hot, sticky sweet, from my head to my feet yeah”, îmbolnăvind cu mişcările lor lascive toate femeile din audienţă.

De la ghitariştii Phil Collen şi Vivian Campbell care au jonglat cu notele când tehnic când muzical, la carismaticul bassist Rick Savage care ne-a delectat cu un solo de 15 minute şi toboşarul Rick Allen, care a susţinut întreaga structură muzicală mai bine decât o pot face mulţi tobari cu ambele mâini, am asistat la o demonstraţie curată de hard rock britanic.

Trupa a fost chemată la bis şi a fost onorat cu piesa ” Let’s get rocked”, un final perfect care a culminat cu mesajul ” Until next time, and there will be a next time, don’t forget us as we won’t forget you”.

În pauză bodyguarzii au oferit apă celor din primele rânduri care se aflau în pragul leşinului, datorită căldurii şi setei, fiindu-le imposibil să iesă din masa compactă ca să-şi revină.

Pregătirile Whitesnake au durat ceva vreme, la 22.20 debutând pe scenă strălucitori cu Coverdale în frunte, l a vederea căruia mulţimea a iscat isterie. David este un icon în lumea rockului, cunoscut şi apreciat pentru perioada de trei ani în care a făcut parte din Deep Purple, pentru calităţile sale vocale precum şi pentru proiectul cel mai important din cariera sa, ” Whitesnake”.

Whitesnake, cunoscuţi pentru dragostea lor neondiţionată pentru muzică şi pentru cei care îi ascultă, au interpretat, cu mici excepţii, piese care conţin cuvântul “love” în ele: ” Fool for zour lovin’”, ” Love ainţt no stranger”, ” Lay down your love” şi ” Is this love”. Mare impact la public a avut balada ” Ain’t no love in the heart of the city”, piesă care a determinat mulţimea să interpreteze refrenul.

La un moment dat Coverdale a declarat că acest turneu sărbătoreşte 30 de ani de hard rock şi, din senin, fără să se aştepte, mulţimea a început să cânte ” Happy Birthday to you”. Acesta a spus emoţionat că le mulţumeşte din suflet.

Ghitariştii prezentaţi într-un mod inedit pe la jumătatea concertul de David, unul drept ” Lord of the strings” şi celălalt drept ” A man too sexy for his underwears”, au reuşit să recreeze într-o singură voce de ghitară ritmuri ce trimiteau către solo-urile unui fost mebru al formaţiei, celebrul Steve Vai.

Solistul a încântat mulţimea care aştepta un cântec doar, din perioada de glorie Deep Purple, interpretând piesa ” Soldier of fortune” în variantă acustică şi cu mult feeling. Cârcotaţii spus că vocea nu îl mai duce, dar la acest capitol Coverdale s-a descurcat destul de bine, interpretând cu acurateţe piesele care au consacrat trupa Whitesnake.

Concertul din cadrul turneului “The Good and The Bad” s-a sfârşit la 00.30, după cinci ore de muzică hard rock, voie bună, energie şi optimism. Publicul a fost variat şi numeros, de la tineri la persoane în vârstă, de la bucureşteni la ardeleni, de la rockări împătimiţi la rockări potoliţi, fiecare eliberând rândurile cu zâmbetul pe buze, semn că acest spectacol a fost tot ceea ce doreau să vadă.