Rockul de acasă

După 5 ani de la ultimul album şi 2 ani de producţie iată că a sosit şi cea mai recentă creaţie a trupei The Offspring. Trebuie să recunosc că trecuse ceva vreme de când nu mai ascultasem The Offspring şi că speram ca acest album să-mi ofere acea doză de muzică cu “atitudine” amestecată cu umor cu care aceştia mă obişnuiseră. Din păcate nu a fost chiar aşa cum am sperat…

“Rise and Fall, Rage and Grace” este un album inegal. Pe de-o parte avem piese care par menite să se adreseze unui public mai matur şi pe de alta parte sunt piese care au la bază acelaşi material din care au fost construite atâtea şi atâtea hituri ale acestora. OK, am înţeles că acest dezechilibru este cel mai probabil intenţionat, având în vedere şi titlul albumului ce duce cu gândul la extreme: mărire şi decadenţă, furie şi graţie. Problema nu este însă acest dezechilibru în sine, ci faptul că celor de la The Offspring nu prea le-a ieşit cum trebuie niciuna dintre aceste extreme.

Ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să zic să luam nişte exemple. Pe album există o serie de piese extrem de lente pentru o formaţie cum este The Offspring. Fix You este fără doar şi poate o baladă în adevăratul sens al cuvântului ce contrastează puternic cu ceea ce Dexter Holland şi compania au realizat până acum. De la “check your baggage at the door” (lasă-ţi bagajul – emoţional – la uşă) The Offspring au ajuns să cânte despre cum “I wish I could fix you” (aş vrea să te pot ajuta). Dacă asta nu este o schimbare de atitudine cu 180 de grade atunci nu ştiu ce e. Apoi avem o altă piesă, Kristy, Are You Doing Okay?, care duce sentimentalismul la cote nemaiatinse vreodată de către această formaţie. Acum nu înţelegeţi greşit – nu am vreo problemă cu grupurile care îşi schimbă stilul, e ceva pâna la urmă normal. Problema mea este faptul că un asemenea stil nu prea se potriveşte cu ceea ce The Offspring a făcut timp de 7 albume, de la primul din 1989 şi până la Splinter de acum 5 ani.

Bineînţeles că se poate emite următorul contraargument: Green Day, cealaltă formaţie de mare succes din valul de punk-revival de la începutul anilor ‘90, a reuşit cu succes să îmbine acest stil mai melodios şi mai melancolic cu originile lor punk. Corect, dar cu câteva precizări: Green Day a început să experimenteze cu un astfel de sound încă de mai bine de acum 10 ani, în timp ce The Offspring s-a cantonat, repet – timp de 7 albume, într-un anume stil cu care fanii s-au obişnuit să-i identifice, iar o astfel de schimbare bruscă nu are cum să fie uşor digerată.

Acum să luam cealaltă latură a albumului, cea în care punk-ul este la el acasă. Aici avem câteva piese bune, Hammerhead şi Stuff Is Messed Up, care aduc critici Americii moderne şi politicii duse de către liderii acesteia. Dar chiar şi aceste piese par lipsite de prospeţime, dacă le compari cu muzica de pe albume precum Smash sau Americana, pentru că subiectul “America sub George Dubya Bush” a fost preluat de atât de multe ori în muzica ultimilor ani încât nu mai poate produce efectul dorit. Poate cea mai plăcută piesă de pe album este You’re Gonna Go Far, Kid, pentru că este şi piesa care se apropie cel mai mult de stilul clasic al celor de la The Offspring. Nu pot să nu remarc felul în care versurile acestor piese (”shit is fucked up” sau “dance, fucker, dance”) contrastează cu versurile din piesele amintite două paragrafe mai sus. Până la urmă ce vor să fie cei de le The Offspring? Nişte bărbaţi ajunşi la maturitate sau nişte tipi rebeli cu spiritul veşnic tânăr? Poate vor să fie ambele…

Muzica de pe acest album nu este, una peste alta, în niciun caz proastă, doar că poate părea pe alocuri plată şi/sau contradictorie. După cum am zis sunt câteva piese care merită toată atenţia şi sunt convins că există destule persoane care vor aprecia şi direcţia pe care trupa The Offspring a luat-o cu unele dintre piesele de pe acest album (numai că cel mai probabil eu nu mă voi număra printre ele). Marele regret este faptul că mă aşteptam la mult mai mult de la acest album, având în vedere cât s-a lucrat la el… 2 ani!!! în care cei de la The Offspring parcă nu au dat tot ce puteau… nici coperta albumului nu demonstrează prea multă strădanie.

Nota: 7

Rise and Fall, Rage and Grace

(Dexter Holland – voce/chitară, Noodles – chitară/voce, Greg K. – bas/voce, Josh Freese – tobe)

1. “Half-Truism” – 3:26
2. “Trust in You” – 3:09
3. “You’re Gonna Go Far, Kid” – 2:58
4. “Hammerhead” – 4:38
5. “A Lot Like Me” – 4:28
6. “Takes Me Nowhere” – 2:59
7. “Kristy, Are You Doing Okay?” – 3:42
8. “Nothingtown” – 3:29
9. “Stuff Is Messed Up” – 3:32
10. “Fix You” – 4:19
11. “Let’s Hear It for Rock Bottom” – 4:05
12. “Rise and Fall” – 2:59