Satriani- Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock
Mari probleme am avut cu albumul acesta. Dar nu cu muzica ci cu titlul sau..Daca incerc sa-l pronunt mi se impleticeste limba. In plus, suna a formula magica, aproape a imprecatie, desi Satriani o face intr-un mod amuzant… Probabil intregul album este un set de formule magice care deschid lumea la picioarele ascultatorului. Asta pentru ca influentele satriene sunt foarte variate. Intalnim in special jocuri pe ritmuri de funk si jazz.
Daca l-ati ascultat pe Satriani de-a lungul celor 12 albume atunci acest nou material nu este o surpriza. “The man sings for the music”, face numai ceea ce ii place si ghitara sa este al treilea brat, aproape incarnata in trupul sau. Se joaca asemeni unui copil cu plastilina cu diferenta ca stie foarte bine ce face. Dar are un stil lejer desi structura este puternica, da mereu impresia de facil desi daca cineva s-ar apuca sa-i cante piesele s-ar cam trage de par pana i-ar reusi.
Acest album se poate numi “studiu de joaca”. L-as situa, dupa umilele mele cunostinte, intre un “ The Extremist” si “ Strange Beautiful Music”. Are riffurile ametitoare din primul cat si aluziile de down tempo din cel de-al doilea.
Pe “Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock” Satriani nu incearca sa reinventeze nimic ci doar se foloseste de fragmente lasate in suspensie probabil din ultimele albume, se foloseste de acestea pentru a pune cap la cap o noua compozitie. Da senzatia de jam session, anume ca totul vine de undeva, se umple de sens si se leaga fara a fi gandit in prealabil.
Overdriver “fura” riffuri de la Jimmy Hendrix.
I just wanna rock suna a concert rock and roll in care publicul aclama entuziasmat: “ I just wanna rock” la intrebarea unei voci robotizate ( dupa Joe un robot mare iubitor de astfel de concerte) “ What is your purpose?”. Funk da funk, placuta si relaxanta.
Revelation este balada tipica satriana ce foloseste 2 acorduri cu efect acustic si un solo in background.
Come on baby incepe cu o atingere jazz. Trece apoi printr-o zona puternica de solo pentru a se intoarce in jazz.
Diddle-Y-a-Doo-Dat este raspunsul pe care o cunostinta a lui Joe o dadea de fiecare cand era intrebat ce face. Un teren de joaca intre funk si jazz.
Asik Veysel ne-ar baga in ceata daca nu ne-am gandi la continua nevoie a lui Satriani de a cauta ritmuri. O linie melodica rupta parca din Orientul Mijlociu frumos construita de efectul pe electrica si de percutia din fundal.
Andalusia. Ce poate fi? Nimic altceva decat un cantec inspirat din vasta creatie flamenco. Foarte placute aplauzele de la inceput si apoi solo-ul specific muzicii traditionale spaniole plin de tremoluri, tappinguri si ciupituri.
Dupa cum spuneam la inceput Satriani adora sa ne plimbe in teritorii indepartate. Dar la fel adora sa schimbe acele influente in binecunoscutele sale parti solistice.
“Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock” este o placere, mai ales ca vine din partea unui ghitarist care de-a lungul timpului si-a pastrat propriul stil. Dar nu inoveaza si nu experimenteaza la modul dur, agresiv. Parca ii este teama sa plece mai departe de curtea sa si nu doreste sa se rataceasca..
(+) e Satriani
(-) dar cu aceleasi obsesii
Nota: 8
1. Musterion
2. Overdriver
3. I Just Wanna Rock
4. Professor Satchafunkilus
5. Revelation
6. Come On Baby
7.Out of the Sunrise
8.Diddle-y-a-doo-dat
9.Asik Vaysel
Zapacita a zis,
mai 12, 2008 la 12:43 pm
M-a distrat mult albumul asta! Si inca odata mi-am spus ca Satriani este un nebun genial si grozav de interesant cu care mi-as dori sa stau la palavre pe malul marii
P.S. Te trec la blogrool
rockonhome a zis,
mai 14, 2008 la 6:57 am
Ca un facut aud zilnic ” I just wanna rock” pe City Fm si imi aduc aminte cat de grozav m-am distrat ascultand si scriind aceasta recenzie. He is the man!
crina me a zis,
iunie 1, 2008 la 6:45 pm
eu una il ador pe satriani!!!!e foarte bine cum canta si eu dau nota 10 la toate albumele lui!!!cel mai tare chitarist din totte timpurile si asa va ramane e the best!!!!!adevarul e ca mi-as dori si yo sa cant la chitara ca el!!!;))
Machiavelli a zis,
iulie 5, 2008 la 9:57 pm
Sunt fan Satriani si cant la chitara de 13-14. Trebuie sa fac o corectie. Nu e asha greu sa-ti iasa sa canti piesele lui Satriani. E mai greu sa intelegi ce face el. In momentele cand explica ceva vorbeste de parca ar povesti ce a mancat. O figura candida si senina. Problema e ca el se joaca foarte mult cu modurile grecesti. De cele mai multe ori iti va da o explicatie de genul “aceasta este o combinatie intre dorian si myxolidian” sau altceva de genul asta care te va incuia daca nu stii despre ce este vorba.
Omul a studiat anterior muzica classica si cunostintele sale sunt foarte bogate. EL este profesorul sau fostul profesor al unor mari chitaristi precum Kirk Hammet (Metallica) sau Steve Vai. In calitate de fan al lui Satriani am vazut toate minutele video filmate cu el vreodata.
Stiu foarte bine cine e nenea asta. si cel mai mult mi-as dori sa-l am de professor.
Nu prea cred ca cineva il poate intelege foarte bine daca nu areusit sa cante macar una din piesele lui. Ma intreb ce intelege din musica lui Satriani cineva care nu a cantat niciodata la chitara. EU sunt convins ca nu intelege nimik. Asta pt ca stiu ce difcultati de intelegere intampina un chitarist.
Mie mi se pare ca cel care a facut recenzia a copiat multe texte din recenziile in limba engleza si mi se pare evident ca tipu nu canta la chitara. Apoi in ce priveste explicatiile la piesa “I just wanna rock” Omul a vazut videoclipul care se poate vedea si pe youtube. Acolo Satriani insusi da explicatia aia cu robotul. Evident Satriani o face mult mai elegant.
rockonhome a zis,
iulie 7, 2008 la 8:15 am
Ideea este ca in scrierea acestei recenzii m-am inspirat din spusele lui Satriani, dar afirmatia ta precum ca as fi copiat din alte recenzii este, trebuie sa recunosc, deplasata. Iar referitor la faptul ca nu am cunostinte in domeniu, apreciez ca tu studiezi ghitara (este un lucru foarte greu si solicitant) si recunosc ca pot avea scapari de ordin tehnic ( am de invatat in acest sens), dar am cantat cu profesor 1 an la ghitara si am pus bazele acestui intrument.
numai bine, rock on.
Giuseppe a zis,
iulie 11, 2008 la 11:00 am
Să afirmi că cineva care nu ştie să cânte la chitară (sau care nu cântă de la 13 ani la chitară, sic!) nu poate înţelege nimic din muzica lui Satriani e cam acelaşi lucru cu a afrima că cineva care nu a cântat niciodată într-o orchestră nu poate înţelege o operă de Verdi.
Părerea mea e că una e să înţelegi tehnica de execuţie a unei bucăţi muzicale şi să o poţi şi reproduce şi alta e să înţelegi sunetul şi să observi efectul pe care acea muzică îl are asupra ta. Dar, mă rog, eu sunt un diletant probabil