TOP T BUZAU 2008 (II)
SAMBATA venisem mai mult pentru ultimele doua trupe. Curiozitatea m-a impins sa vad ce este cu trupa Ura de dupa Usa. Canta punk, cel putin asa isi descriu ei muzica. Nu gust si nici nu am fost impresionata. Am stat la doua piese unde solistul-tobar urla ceva in genul :” Unde e berica meeaaa?!” Am iesit la terasa cu o pofta vadita de bere (practica cumva mesjae subliminale?!) si am revenit la Adi Manolovici care era foarte traditional intr-o ie romaneasca dar contrastant interpretand ritmuri de Satriani si Hendrix. Multe din piese au fost si la Preoteasa asa ca playlistul nu a fost o surpriza. Dar baietii s-au descurcat bine si au incercat sa invioreze asistenta cu randuri lipsa.
Isteria s-a iscat la trupa Wisdom pe care multi dintre cei veniti o stiau (mai ales bucurestenii). Lumea s-a simtit bine si chiar i-a tratat ca pe niste staruri internationale. Isi adusesera din Ungaria un amic care tot concertul s-a incordat si s-a strecurat sa le faca poze. Mi s-au parut mult prea Judas Priestieni si la fel ca si Carnal, deja de la piesa numarul trei intra totul intr-o uniformitate exasperanta. In plus, sunetul nu a fost tocmai reusit ceea ce facea usor in-inteligibil ce se petrecea cu instrumentele. Vocalul a prestat foarte bine (o voce care cu mici exceptii a fost lipsita de falsuri) si a iscat ropote de aplauze. Dar in nici un caz nu au reusit ceea ce spun ei ca isi propun : sa ne impartaseasca intelepciune..
Deja dupa aceste demonstratii nu foarte virtuoase intrasem intr-un soi de apatie. Ma deplasam spre scena fara foarte mare interes desi auzisem ca Survolaj sunt o trupa valoroasa. Stiam de ei dar nu ii puteam identifica prin piese. Au revenit la TOP T dupa 18 ani, proaspeti si calzi ca painea Boromir( din Buzau, se stie!). A fost o prestatie de mare clasa care m-a bucurat si m-a facut sa-i admir din tot sufletul. Canta blues-heavy si au darul de a transforma orice sunet intr-o improvizatie. Fiecare piesa mi s-a parut nascuta pentru acel moment, iesita sa vada lumea tocmai in acea seara. Dar mult mai bine decat mine i-a descris Florian Pittis. Trebuie sa reproduc pentru ca fiecare cuvant prezent in descrierea sa a redat fidel intreaga prezenta de spirit al formatiei Survolaj. “Am vazut patru tineri pe scena carora putin le pasa daca sunt oameni in sala sau nu, daca-i asculta cineva sau nu. Ei nu mai cantau. Ei erau muzica. Tot corpul lor canta, tot corpul lor era intr-o stare de creatie, toata fiinta lor, si sufletul, si mintea, si fiecare celula din trup.” Intr-adevar nu era timp, nu erau limite si nu existau obstacole. A fost cea mai buna demostratie de muzica pura izvorata din oameni incredibil de talentati. Pacat ca showul a fost prea scurt si a cuprins doar patru piese. Exact dupa reteta “ esentele tari din sticlutele mici”. Daniel Petre avea sa spuna in incheiere : “ Nu plecati inca. Urmeaza trupa pe care o ascultam in liceu!”
Intr-adevar, urma cea mai importanta trupa de dupa Phoenix, Celelalte Cuvinte. De mult, mult prea mult timp asteptam sa-i vad si asta m-a determinat sa rezist stoic pana la venerabila ora de 3 si un sfert. Montarea intregului echipament si mai ales a impresionantului set de tobe (a se vedea pozele) a luat mult timp. Dar oamenii veneau palcuri si se asezau domol in fata scenei, uneori intinzandu-se ca pentru o odihna pe iarba verde. Multi dintre ei tineri. Showul s-a derulat frumos si fara cusur (cel putin pentru noi cei din afara scenei). Poezia plutea in aer la fel si valurile de melancolie bolnavicioasa. Muzica Celelalte Cuvinte este atat de personala incat orice incercare de stabilire a unui gen in care sa se incadreze i-ar distruge sacralitatea. Am prins piese de pe Armaghedon dar, desi cu inima deschisa mi-as fi rupt din ziua ce tocmai urma sa se iveasca, a trebuit sa plec la jumatatea concertului.
Un TOP T de sarbatoare dar fata de alte vremuri cam sarac in public. In mare parte foarte bine organizat (deh, oamenii au experienta) doar ca mi s-a parut imoral ca lasau oamenii sa inghete pe terasa, lasandu-i sa se bucure de bar si toaleta doar daca plateau biletul. Tolea ne spunea ca pana la urmatorul nu mai este decat un an, semn ca traditia se pastreaza. Dar am simtit si o unda de regret in glasul sau. Lumea se schimba..
SFARSIT.
TOP T BUZAU 2008
“Festivalul infratirii neamului rockaresc”, TOP T Buzau, a implinit 25 de ani zilele trecute. Din 1983 si pana in 1989 a sfidat cenzurile comuniste ascunzandu-si existenta in muzica de calitate si mesaje transante. Din 1990 s-a privatizat in gusturi si selectii. Din 2000 a intrat ca orice entitate in plin proces globalizant. 2008 l-a gasit intr-un soi de indecizie, o lupta intre traditionalism si modernism. Este mai mult decat evident ca TOP T a evoluat uman, ca a facut si rele dar mai ales bune, continuand sa existe. Top T s-a descurcat si in conditii de suprapopulare cat si in conditii de subpopulare.
Anul acesta am sesizat o lipsa acuta de interes din partea comunitatii rock. Daca in alte timpuri Buzaul era impanzit de plete si piele de prin toata tara, acum au ramas nostalgicii si curiosii. Majoritatea obisnuiti ai locului. Asta in conditiile in care mari trupe si-au unit fortele pentru a sarbatori acesti 25 de ani de existenta. In plus pentru a continua omagierea celui care a fost cel mai iubit rockar al romanilor, TOP T a fost dedicat lui Florian Pittis.
JOI
Joy of joi : nume cunoscute ale scenei de metal autohtone au descins atmosfera primei seri de Top cunoscuta drept seara de “greutati”.
Trupei Abigail i-a revenit sarcina sa conduca urechile “ne-ascultatorilor si ne-atentilor” catre sonoritatile rock. S-au cantat piese din intreaga existenta Abigail: vechi si nou. Carismatica Corina avea sa zica : “ toate piesele Abigail fara mine sunt instrumentale”, referitor la albumele dinaintea aparitiei sale in trupa.
Dupa principiul “toate’s vechi si noua’s toate”, Abigail nu a putut decat sa se lase aplaudata si aclamata de public in ciuda defavorizarii sonore. Dar treaba profesionistilor este sa nu lase sa transpara ideea vreunei probleme pe scena. Razvan nu s-a putut abtine sa remarce pe una din piese : “sunteti draguti si intelegatori, dar nu a iesit bine!”. Foarte antrenante mi s-au parut dueturile Corina si Paul Slayer: declaratiea inflacarata ”trebuia sa te iert!”, jocul scenic cu plecaciunile lui Paul si strangerea mainii Corinei si sugerarea acelei distante in care se arunca doi oameni care se iubesc. Dialogul lipsit de cuvinte intre Corina si Razvan era de fapt o stafeta pe care si-o predau periodic pentru a monopoliza publicul si scena. Glumitele nevinovate ale solistei si remarcile acide ale lui Razvan au amuzat si binedispus audienta.
Carnal a fost a doua trupa pe scena. Niste polonezi mici si rai care se descurca cu instrumentele dar canta un grind core cu iz de death mult prea obositor si repetitiv . Dar deh, nu tot ceea ce imi place mie place si altora. Ca drept dovada ca acestia au incins publicul la maximum castigand destul de multi doritori de pleata si de rupere de camasi in fata scenei. Laudabil faptul ca au castigat publicul chiar de la primele acorduri, asta in conditiile in care nu foarte multi luasera cunostinta de ei.
Negura Bunget a fost cel mai asteptat numar al serii. Rasfatatii TOP T-ului (aici s-au deschis prima data catre public) au adunat multi doritori de sonoritati black metal. Desi genul in sine este restrictiv, desi Negura adauga acestei limitari una si mai mare : influentele atmosferice cu fragmente religioso-pagane, sunt foarte apreciati de ascultatori care nu au predilectie pentru black. Un fenomen care tinde sa ma surprinda mai ales ca muzica lor nu este comerciala si prin urmare deloc usor de digerat.
Ascetii timisoreni au adus singuratatea, meditatia si chinurile existentiale in simtirea tuturor celor prezenti. Era impotriva firii sa nu te lasi ametit de sunetul de toaca (prezenta pe scena), nai si tulnic. Daca m-ar fi intrebat cineva vreodata cum poti sa aduci spiritualul pe scena si apoi cum il poti vara printre oameni i-as fi zis sa-si bage nasul la loc intre carti. Acum pot gasi raspunsul si acesta este Negura Bunget. Printre piesele cantate enumar: OM, Cunoasterea Tacuta, Hora Soarelui, Tesarul de lumini, Norilor si Al Locului. Bisul cerut cu nesat de cei insetati dupa Hupogrammos, Negru si Sol Faur a fost la piesa Vazduh. Nefiind un fan al genului ci mai mult un admirator potolit, showul mi s-a parut epuizant. Dar asta si-a dorit publicul: epuizare intru black-metal!
Trooper. Tot isi mai bagau ei capul pe dupa draperii sa vada ce se mai petrece cu Negura si cat mai dureaza prestatia acestora. Se asteptau ca publicul sa fie deja domolit la aparitia lor si banuiesc ca s-au gandit cum sa faca sa ridice iarasi oamenii in picioare. Dar fanii Trooper raman fideli pana la capat. Au avut rabdare sa ii lase sa se instaleze si apoi au fraternizat pe piese precum Cum vreau eu, Amintiri, Tari ca Muntii, Strigat si Un singur drum. La piesa Cantecul Lebedei John s-a trezit fara pedala la tobe. Si baietii s-au rugat sa li se dea una de imprumut. Coiotul a depasit momentul transformand situatia intr-o balada. Tot el a zburdat fericit pe scena reusind sa anime si mai mult publicul tocmai iesit din amorteala. Un show sincer si reusit.
La 2 si urma sa urce Cargo. Pozitie ingrata au avut din moment ce majoritatea celor prezenti se pregateau de obstescul sfarsit. Am imbatranit sau nu, ideea e ca nu am mai rezistat sa-i vad si am fugit acasa. Intreaga seara mi s-a parut un maraton din care cei mai puternici scapa nevatamati. Cu exagerarile de rigoare, evident..
PRIMA PARTE
Satriani- Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock
Mari probleme am avut cu albumul acesta. Dar nu cu muzica ci cu titlul sau..Daca incerc sa-l pronunt mi se impleticeste limba. In plus, suna a formula magica, aproape a imprecatie, desi Satriani o face intr-un mod amuzant… Probabil intregul album este un set de formule magice care deschid lumea la picioarele ascultatorului. Asta pentru ca influentele satriene sunt foarte variate. Intalnim in special jocuri pe ritmuri de funk si jazz.
Daca l-ati ascultat pe Satriani de-a lungul celor 12 albume atunci acest nou material nu este o surpriza. “The man sings for the music”, face numai ceea ce ii place si ghitara sa este al treilea brat, aproape incarnata in trupul sau. Se joaca asemeni unui copil cu plastilina cu diferenta ca stie foarte bine ce face. Dar are un stil lejer desi structura este puternica, da mereu impresia de facil desi daca cineva s-ar apuca sa-i cante piesele s-ar cam trage de par pana i-ar reusi.
Acest album se poate numi “studiu de joaca”. L-as situa, dupa umilele mele cunostinte, intre un “ The Extremist” si “ Strange Beautiful Music”. Are riffurile ametitoare din primul cat si aluziile de down tempo din cel de-al doilea.
Pe “Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock” Satriani nu incearca sa reinventeze nimic ci doar se foloseste de fragmente lasate in suspensie probabil din ultimele albume, se foloseste de acestea pentru a pune cap la cap o noua compozitie. Da senzatia de jam session, anume ca totul vine de undeva, se umple de sens si se leaga fara a fi gandit in prealabil.
Overdriver “fura” riffuri de la Jimmy Hendrix.
I just wanna rock suna a concert rock and roll in care publicul aclama entuziasmat: “ I just wanna rock” la intrebarea unei voci robotizate ( dupa Joe un robot mare iubitor de astfel de concerte) “ What is your purpose?”. Funk da funk, placuta si relaxanta.
Revelation este balada tipica satriana ce foloseste 2 acorduri cu efect acustic si un solo in background.
Come on baby incepe cu o atingere jazz. Trece apoi printr-o zona puternica de solo pentru a se intoarce in jazz.
Diddle-Y-a-Doo-Dat este raspunsul pe care o cunostinta a lui Joe o dadea de fiecare cand era intrebat ce face. Un teren de joaca intre funk si jazz.
Asik Veysel ne-ar baga in ceata daca nu ne-am gandi la continua nevoie a lui Satriani de a cauta ritmuri. O linie melodica rupta parca din Orientul Mijlociu frumos construita de efectul pe electrica si de percutia din fundal.
Andalusia. Ce poate fi? Nimic altceva decat un cantec inspirat din vasta creatie flamenco. Foarte placute aplauzele de la inceput si apoi solo-ul specific muzicii traditionale spaniole plin de tremoluri, tappinguri si ciupituri.
Dupa cum spuneam la inceput Satriani adora sa ne plimbe in teritorii indepartate. Dar la fel adora sa schimbe acele influente in binecunoscutele sale parti solistice.
“Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock” este o placere, mai ales ca vine din partea unui ghitarist care de-a lungul timpului si-a pastrat propriul stil. Dar nu inoveaza si nu experimenteaza la modul dur, agresiv. Parca ii este teama sa plece mai departe de curtea sa si nu doreste sa se rataceasca..
(+) e Satriani
(-) dar cu aceleasi obsesii
Nota: 8
1. Musterion
2. Overdriver
3. I Just Wanna Rock
4. Professor Satchafunkilus
5. Revelation
6. Come On Baby
7.Out of the Sunrise
8.Diddle-y-a-doo-dat
9.Asik Vaysel
James Hetfield se balaceste prin valuri
James Hetfield a fost fotografiat saptamana trecuta pe o plaja din Hawaii unde isi petrece vacanta cu nevasta sa Francesca si cei trei copii: Marcella Francesca- 6 ani, Castor Virgil- 7 ani si Cali Tee- 9 ani.
Detasat si relaxat, cel mai cunoscut rocker de pe planeta arata ca un surfer care se balaceste prin valuri. Asta asa, ca sa va faceti o idee despre cum va presta pe scena din Romania noul James Hetfield.
Mai multe poze pe :http://www.eastnews.com.pl/news/temat.php?temat=00160471
Judas anunta data pentru Nostradamus
Cel mai asteptat album al anului ,“Nostradamus”, al legendarei formatii Judas Priest, a primit data de lansare. Acesta va aparea atat in varianta de CD cat si Deluxe pe 13 iunie in Europa. Ceea ce inseamna o lansare pe 14 iunie in America.
Conform ghitaristului K.K. Downing albumul contine 18 piese si tine cam o ora si jumatate.
We can’t wait!!
Agalloch- The White EP
Agalloch canta in esenta black atmosferic. Nu este o trupa tanara si nu este nici la primul material. Au pana in prezent trei albume de studio si cinci EP-uri. Cu acest material multi se asteptau ca Agalloch sa urmeze acelasi curs batatorit pana acum. Trupa insa a specificat ca un cuvant precum tipic nu caracterizeaza deloc evolutia lor.
The Winter nu aminteste de progresivul din inceputuri, nici de doom si nici de industrial. Blackul de acum incorporeaza mai multe elemente de neo-folk si ambiental. Intalnim la tot pasul ghitari acustice si parti vocale domoale, acompaniate de coruri. Astfel reusesc sa uimeasca printr-o splendida imbinare de sunete, orientand totul catre o auditie meditativa, pasnica si usor melancolica.
Un EP care se duce in sfera inconstientului lucrand cu acele dorinte reprimate ce se lupta sa iasa in lumea larga prin comportamentul fiecaruia. Nu stiu de unde vine aceasta bogatie de inspiratii care se simte decisiv in fiecare pasaj muzical. Accentele de orga si vocile cu iz de ecouri pe piese ca Hollow Stone si Summerisle Reprise conduc albumul catre radacinile americane specific consumiste si robotizate. In rest nimic nu tradeaza aceasta origine, impresia generala a albumului ar fi aceea ca ideile de compozitie izvorasc din suflete si gandiri nordic-europene. Asta fara sa discriminez in vreun fel poporul american..
Este o surpriza placuta sa constat ca nota de baza a EP-ului The White este lirismul, atent imbracat in straie tainice si negraite. O oda adusa iernii pe cale de disparitie si un salut adus primaverii menite sa trezeasca fiecare suflu din amorteala. Mai mult, orice piesa in parte emana atat naturalism incat dorintele firesti ale fiecarui ascultator ar fi acelea de a se pravali prin iarba sau a se imbaia in susurul izvorului. Dar sa trec la povestirea catorva piese reprezentative..
The Isle of Summer- Linia melodica aduce cateva acorduri din Debussy si al sau preludiu “Le fille aux cheveux de lin (The Girl with the Flaxen Hair)”. Se simte aceeasi simplitate fermecatoare si acelasi realism al miscarilor umane: al pasilor sau al pletelor purtate de vant.
Hollow Stone- Un black atmosferic desavarsit, in care parca se aud mugurii primaverii ce gem de durere sub greul si nesfarsitul The White.
Pantheist- Incepe cu un bucium sumbru care prevesteste strigatul de lupta. Tobele razboinice continua sa bata chiar si atunci cand ritmul se imblanzeste si devine de-a dreptul pasnic. O piesa cu o constructie ce trimite catre imemorial. Ghitara porneste de la acorduri simple de clean si ciupituri de corzi specifice muzicii clasice catre solo-uri de electrica. Vocile corale se amesteca fin cu orga care le acompaniaza.
Summerisle Reprise- Pianul cald trimite cu mult mai multa convingere catre acelasi compozitor din piesa introductiva, Claude Debussy. Atingerea blanda a clapelor si acordurile conduc catre Claire de lune. Mi se pare demn de reprodus schimbul de replici din final:
“-He brought you up to be a pagan!
- But not, I hope, an unenlightened one.”
Un album incompatibil cu firea pragmatica a americanului, insa o bijuterie pentru firile usor vibrante ale europeanului. De aici si convingerea ca vor aparea multi admiratori din aceasta parte a lumii decat din tara natala. Interesant de vazut cum va arata in final albumul de studio.
(+) vocal, instrumental, ideatic
(-) doua piese usor accesibile care se pot consuma dupa putine ascultari
Nota: 9
1.The Isle of Summer 3:58 
2.Birch Black 2:40
3.Hollow Stone 4:15
4.Pantheist 7:17
5.Birch White 3:44
6.Sowilo Rune 5:40
7.Summerisle Reprise 4:55
Orarul rock dintr-o vara incendiara!
Nu ma asteptam ca atatea nume mari sa vina intr-un singur an, intr-un singur anotimp si la distanta de cateva zile unele de celelalte. O surpriza foarte mare, o ocazie de golire a pusculitelor si o vara de-a dreptul incendiara!! Pentru ca pana acum nu am fost pusa in situatia de a face liste cu datele concertelor, fiind in fiecare an maxim 2 trupe internationale de renume, iata ca acum am realizat orarul rock al verii. Veti gasi toate datele necesare, de la locatie pana la pretul biletelor. Enjoy:
1.
Data: 30 iunie
Fomatia: Queensryche Operation :Mindcrime Parts I and II
Loc: Arenele Romane
Bilet: 85 ron pana in data de 15 mai
100 ron dupa aceasta data
Vanzare: ticketpoint.ro, myticket.ro, bilete.ro precum si din reteaua magazinelor Diverta.
2.
Data: 8 iulie
Ora: 19:00
Formatia: Whitesnake si Def Leppard The Good and The Bad Tour
Loc: Parcarea B, Romexpo
Bilet: puse in vanzare de pe 27 martie. Zona A – 75 ron / Zona B – 55 ron / Tribuna II-a - 195 ron / Tribuna VIP 250 ron
Vanzare: reteaua de magazine Diverta si online pe www.bileteonline.ro, www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro si www.vreaubilet.ro
3.
Data: 11 iulie
Formatia: Judas Priest B’estfest Aftershock
Loc: Complexul Romexpo
Bilet: Puse in vanzare din 4 martie la pretul de 75 lei in pre-sale. In ziua evenimentului, la intrarea in spatiul de festival, biletele pentru ziua de 11 iulie vor costa 90 lei.
Vanzare: www.myticket.ro si in reteaua Diverta.
4.
Data: 18 iulie
Formatia: Tiamat si Agua de Annique (vocea The Gathering) in cadrul ArtMania Sibiu
Data: 19 iulie
Formatia: Atrocity si Leaves’ Eyes
5.
Data: 23 iulie
Formatia: Metallica
Loc: Stadionul Cotroceni
Bilet: 350, 250, 200, 120, respectiv 100 de lei, in functie de pozitia in stadion. Acestea vor fi puse in vanzare incepand de sambata, 5 aprilie, ora 00.00.
Vanzare: pe www.myticket.ro urmand ca de luni, 7 aprilie, biletele sa fie disponibile si in magazinele Diverta.
6.
Data: 4 august
Formatia: Iron Maiden Somewhere Back in Time
Loc: Stadionul Cotroceni
Bilet: Puse in vanzare din noiembrie 2007. 50, 75, 130, 180 respectiv 240 lei. Sectorul C al Tribunei 2 sold out precum si zona Gazon A( fata scenei).
Vanzare: www.myticket.ro si reteaua magazinelor Diverta.
