Concert special Haggard, Preoteasa
Haggard s-a gandit la fani mai mult decat orice alta formatie care ne-a vizitat tara. Cu o seara inainte, dupa ce au terminat de cantat, au anuntat audienta ca asteapta in culise pentru o sesiune de autografe, poze si discutii(?!).
Duminica au prestat pentru toti cei care nu au apucat bilete pentru 9. Si spre deosebire de sambata, showul a fost total.
Sala de concerte de la Preoteasa s-a potrivit ca acustica si ca spatiu cu muzica germanilor contribuind la inducerea atmosferei intime si joviale specifica perioadei medievale. Singura disfunctie a fost scena, pe care unii dintre cei 12 s-au cam inghesuit, ascunzandu-se nevoit de priviri.
Se pare ca deasupra trubadurilor pestriti vegheaza o stea norocoasa din moment ce si de aceasta data sonorizarea a fost buna.
In debutul showului Asis si Claudio schimbau priviri scanteietoare si umblau nedumeriti la chitari. Si Asis spune la un moment dat: “ Do not buy Jackson guitars!! American guitars are worse than Japanese!”. Imediat s-a iscat un suvoi de rasete prin sala lucru care a contribuit la descatusarea energiilor si la detensionarea publicului. Asta pentru ca am vazut multi fani stand ca si cum se aflau sub represiune politica, seriosi si parca cu frica sa se dezlantuie.
Orchestra ( ii pot spune cu adevarat asa 
) transmitea sunetele usor ezitant la inceput dar in cele din urma si-a intrat cu vigoare in rol si ne-am delectat cu piese ca: Origin of a Crystal Soul, All’inizio e la Morte, The Observer, The final Victory, Per Aspera ad Astra, And the Dark Night Entered si Awaking the Centuries.
Origin of a Crystal Soul a lansat aceleasi ovatiuni ca si in seara precedenta plus o gramada de tropaituri. Se pare ca este “ slagarul” preferat al fanilor.
Rolul de vedeta incontestabila a serii s-a jucat intre Claudio si Michael. Si tind sa cred ca percutionistul “l-a luat” pe Claudio, oricate fentari de ghitara si solo-uri a facut tot timpul concertului. Michael s-a comportat ca un rockar veritabil..a dat el ce-a dat din pleata in spatele tobelor sale si in spatele fetelor de la viori si violoncel, dar nu s-a abtinut si a iesit de doua ori in fata lovind talgerele deasupra fanilor incantati. Apoi, pe la jumatatea concertului, s-a napustit de-a dreptul peste acestia, dand din cap si aproape sarind peste ei, fiind insa oprit de bodyguarzi.
Toata seara a fost plina de momente speciale de genul acesta. Inca una fiind si la mult asteptata piesa The final Victory, in care charismaticul tenor Fiffi a dat tonul: “The final Victory/ Has crushed the autumn silence”. Vocea sa curata rasuna cristalin in intreaga sala iar Asis indemna o data barbatii si o data femeile, sa continue cantecul…Frumoasa Sussane s-a poticnit de cateva ori cu vocea, facand pauze putin suparatoare pe piese. Dar s-a descurcat de minune atat in postura de prim solista cat si acompaniata de Fiffi. Uneori semana cu un inger care se chinuie sa iasa din ghearele demonului pentru a se inalta spre cer. Alteori ca o vrajitoare care isi deschide bratele intr-un ritual sabatic.
Pentru cei care au venit si sambata, in afara jocurilor scenice evenimentul a fost usor plictisitor. Playlistul, cu putine modificari, a fost identic. La final am aflat de la Asis ca se vor intoarce in Romania, cel mai probabil in luna octombrie, cu lansarea noului album.
Se pare ca Haggard au inteles ca fanii sunt cel mai important factor al succesului si au profitat de acest lucru cu mijloace demne de invidiat. Tot respectul pentru deschiderea lor fata de public si pentru decizia de a cobora catre el, intelegand ca scena este doar un element de improvizatie.
http://www.metalfan.ro/articol.php?sectiune=1&id_doc=2558&lng=1
Top 25 greatest guitarists
Colega mea a avut ideea de a posta un top 10 greatest frontmen… şi pentru că eu nu mă pot lăsa mai prejos, plus că văd că topurile sunt la modă, am hotărât să pun cap la cap un top al meu pentru chitarişti. Cum mi-a fost greu să mă opresc la 10 oameni, la 15 sau la 20, am făcut un top care merge până la 25. Ah, şi nu e picior de VH1 pe aici!
O să încerc să recomand şi câte o melodie, două care să demonstreze cam ce ştie fiecare din tipii ăştia (deh, mă dau mare cu ale mele cunoştinţe muzicale). So here goes nothing:
- Jimi Hendrix: Voodoo Child, All Along the Watchtower (solo)
- Jimmy Page: Stairway to Heaven, Since I’ve Been Loving You (Led Zeppelin)
- David Gilmour: Comfortably Numb, High Hopes (Pink Floyd)
- Eric Clapton: Layla (Derek and The Dominos), Crossroads (Cream)
- Tony Iommi: War Pigs, Iron Man (Black Sabbath)
- Saul Hudson a.k.a. Slash: Sweet Child o’ Mine, Estranged (Guns N’ Roses)
- Brian May: Brighton Rock, Bohemian Rhapsody (Queen)
- Eddie Van Halen: Eruption, Jump (Van Halen)
- Kirk Hammet: For Whom the Bell Tolls, Master of Puppets (Metallica)
- Angus Young: Hells Bells, Thunderstruck (AC/DC)
- Yngwie Malmsteen: Black Star, Rising Force (solo)
- Joe Satriani: Surfing with the Alien, Flying in a Blue Dream (solo)
- Randy Rhoads: Crazy Train, Mr. Crowley (Ozzy Osbourne)
- Carlos Santana: Europa, Black Magic Woman (Santana)
- Frank Zappa: Zoot Allures (solo), Po-Jama People (Frank Zappa and The Mothers of Invention)
- John Fogerty: Bad Moon Rising, Proud Mary (Creedence Clearwater Revival)
- George Harrison: While My Guitar Gently Weeps (The Beatles), Stuck Inside a Cloud (solo)
- Chuck Berry: Johnnie B. Goode, Sweet Little Sixteen (solo)
- Ritchie Blackmore: Highway Star, Child in Time (Deep Purple)
- Tom Morello: Bulls on Parade (Rage Against The Machine), I Am the Highway (Audioslave)
- John Petrucci: Under a Glass Moon, Pull Me Under (Dream Theater)
- Mark Knopfler: Sultans of Swing, Brothers in Arms (Dire Straits)
- John Frusciante: Under the Bridge, Californication (Red Hot Chili Peppers)
- Dave Mustaine: Hangar 18, Symphony of Destruction (Megadeth)
- Keith Richards: Angie, Sympathy for the Devil (The Rolling Stones)
P.S. Mai aveam destui oameni pe ‘ţeavă’ ca să zic aşa, dar trebuia să trag linie undeva. Oricum ăsta e un top cât se poate de subiectiv şi nu mă aştept să mulţumească pe toata lumea, aşa că puteţi face gălăgie mai jos, la commenturi.
Lot of Rage..povestea..
Sambata, 8 septembrie, la Arenele Romane a avut loc un eveniment important. Doua mari trupe: Lake of Tears si Rage au cantat in aceeasi seara.
Deschiderea a facut-o Thunderstorm. A dorit cu aceasta ocazie sa-si lanseze noul album. Imi recunosc inocenta in ceea ce priveste aceasta trupa dar in acelasi timp ma bucur ca nu am incercat sa o aprofundez.
Nu aduce absolut nimic nou, nu are nota distinctiva, nici vana si nici originalitate. Mi se pare mie sau nu,dar stilul abordat aducea prea mult cu Trooper, de la voce la riffuri de ghitara.
Bonus: pana aruncata in public
Minus: Limba albastra a la Chupa Chups a solistului si showul incoerent de 30 de minute
Rage
Rage au fost chiar la inaltime..De fapt au fost singurii care au salvat evenimentul. Un start optimist si o incheiere incununata de succes. Intrumentisti buni, executie aproape impecabila si prestatie de nota 10. Ca sa descriu mai bine as putea spune ca “furie” este cuvantul ce a justificat activitatea scenica atat la Peavy Wagner ( solistul bassist) cat si la Victor Smolski (ghitaristul) . Fanii erau innebuniti, o forfota si o alomeratie cumplita se simtea in public.
Showul a fost distribuit in doua parti: prima specifica muzicii lor de inceput( OAMENII ASTIA CANTA DE 20 DE ANI)si anume un heavy metal amestecat cu nitel black; a doua parte dedicata influentei lor prezente, un fel de black gothic.
Prima parte a iscat frenezie si nebunie. Cea de-a doua a exercitat fascinatie..Cineva spunea “uita de Haggard si Therion” ca sa descrie acest moment. Dar este foarte gresit pentru ca gothicul Rage este in mod voit virgin si neslefuit, prin urmare exercita o atmosfera mistica dar nu intra in profunzime, nu spune tocmai povesti mitologice. Iar influentele de muzica clasica sunt aproape inexistente. Totusi, un mod de abordare foarte reusit pentru ca a sunat curat si pur.
Bonus: Si Rage au vrut sa plecam cu ceva acasa si cum bateristul era nou in trupa, ne-am trezit cu o ploaie de bete pe deasupra capetelor.
Lake of tears
Asemeni Blind Guardian au cantat piesele fara o prezentare prealabila, folosind reguli prestabilite. Prin urmare feelingul era undeva sub 0 grade si oamenii nu au putut savura cum trebuie piesele.
Sonorizarea facea imposibila distingerea vocii de sunetul ghitarii si a bassului de tobe. Si asta ca un fel de ciudatenie petru ca la Rage s-a auzit perfect.
Doar fanii adevarati( aka me) au inteles cap-coada ce piese li s-au cantat. Cand Daniel se adresa publicului se auzeau voci indignate care intrebau: ” Ce a zis?! “. Vocea sa avea putere si rezonanta insa nu a fost inteligibila.
Emotiile devastatoare , melancolia care macina vintrele cand asculti adevaratele imnuri precum: Sweetwater, Headstones, Ravenland sau Forever Autumn, nu s-a simtit. Baietii au pus feeling mai mult datorita fanilor iertatori care, in ciuda esecului, i-au chemat de trei ori(?) pe scena.
Forever Autumn a fost o recreere nereusita: inceput incert, acorduri imperceptibile si lipsa unui sunet grav si dureros de ghitara rece. Publicul a fredonat intreaga melodie, precum si parti din Sweetwater si Ravenland.
Orga, element definitoriu Lot, s-a facut simtita doar pe piesa “So fell autumn rain”. Lumea din sala s-a comportat admirabil si nu a slabit din ochi prestatia suedezilor pana la final. Ca drept dovada Lot au incheiat showul brusc, probabil pentru a promite o revenire.
Ne gandeam cu totii ca Lot va da startul Toamnei, ca va deschide in mod oficial acest sezon. Mai mult, ne gandeam ca vom patrunde in ea cu mai mult curaj,ca vom suporta cu stoicism frunzele cazute si ca vom accepta astenia nu ca o boala ci ca o traire esentiala sufletului nostru.
Asteptam Lot precum popoare barbare aduc ofrande si asteapta ploaia, adica deznodamantul zeilor cu privire la destinul lor.
Dragi melomani, toamna aceasta se anunta dezarmanta, lipsita de vigoare si stoicism. Prin urmare ascultati pentru vindecare singura piesa care ne izbaveste: When my sun comes down.
Top 10 greatest frontmen Vh1 si evident..eu..:D
Nu conteneste sa ma surprinda postul asta..Ma binedispune sa vad la tv mari formatii..tocmai atunci cand credeam ca au fost uitate sub un val enorm de praf…si mai ales cum am vazut in seara asta…prestatii live..Si m-am gandit care sunt acele nume care raman acolo fie ce-o fi..numele alea care ridica o formatie din garaj pana la ceruri..numele alea care rostite, aduc pe buze mandrie..
Ideea Vh1 si ideea mea. Enjoy:
VH1
1. Mick Jagger( Rolling Stones)
2. Freddie Mercury( Queen)
3. Bono ( U2)
4. Jim Morisson ( The Dorrs)
5. Kurt Cobain ( Nirvana)
6. Steven Tyler ( Aerosmith)
7. Ozzy Osbourne ( Black Sabbath)
8. Michael Hutchence ( Inxs)
9. Robert Plant ( Led Zeppelin)
10. Axl Rose ( Guns N’ Roses)
MOI
Cateva sensibile modificari..am aruncat din top pe domnul Kurt Cobain care numai exemplu de lider nu e..si am bagat si batranei care au fost mai lideri decat Bono Vox sau Hutchence…rezultatul..
1. Jim Morrison ( The Doors)
2. Robert Plant ( Led Zeppelin)
3. Freddie Mercury ( Queen)
4. Ozzy Osbourne ( Black Sabbath)
5. Axl Rose ( Guns N’ Roses)
6. Ian Gillian ( Deep Purple)
7. Bruce Dickinson ( Iron Maiden)
8. James Hetfield ( Metallica)
9. Bon Scott & Brian Johnson ( AC/DC)
10. Mick Jagger ( Rolling Stones)
Va invit sa va spuneti parerea..si eventual sa votati..care top este mai exigent construit..sau care va place mai mult…ca oricum despre muzica nu vorbim pur si simplu ci simtim..
